Sânzienele sau Drăgaica în tradiţia populară
În fiecare an, în ziua de 24 iunie se face pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor şi cu denumirea de Drăgaica sau Sânziene.
Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar.
Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeiţa silvestră. Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credinţa populară, Sânzienele erau considerate a fi nişte femei frumoase, nişte adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Conform tradiţiei, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor.
Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni şi foarte dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoşi cu “lanţul Sânzienelor”, pot stârni din senin şi vijelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără de rod şi florile fără de leac.
În dimineaţa de Sânziene înainte de răsăritul soarelui oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişul caselor. Se consideră că omul va trăi mult în cazul în care coroniţa rămânea pe casă sau, dimpotrivă că va muri repede, atunci când coroniţa alunecă spre marginea acoperişului sau cădea de pe acoperiş.
Fetele strâng flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sărbătorii, în credinţa că îşi vor visa ursitul. În unele zone fetele îşi făceau coroniţe din Sânziene pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineaţa găseau coroniţele pline de rouă, era semn sigur de măritis în vara care începea.
Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Amuţitul Cucului. Se crede că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.
Pentru a fi sănătoşi şi a avea spor în muncă, în acest moment de început al secerişului, oamenii se încingeau peste sale cu tulpini de cicoare.