Săptămâna Luminată

Săptămâna Luminată este prima săptămână care urmează Învierii Domnului. În tradiția greacă se mai numește și Săptămâna reînnoită pentru că întreaga creație este reînnoită. Se termină în duminica următoare, numită Duminica Tomii.

Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se încheie după cincizeci de zile, la Pogorârea Duhului Sfânt.

Slujbele din Săptămâna Luminată se țin cu Ușile Împărătești larg deschise. Astfel, privirea spre altar nu mai este împiedicată de nimic, ceea ce simbolizează ușa deschisă de la mormântul Mântuitorului dar și ruperea catapetesmei Templului din Ierusalim în momentul morții Mântuitorului.

În zilele de miercuri și vineri din Săptămâna Luminată nu se ține post, credincioșii întremându-se astfel după Postul Paștilor. În plus, în perioada cuprinsa între Învierea Domnului și Duminica Tuturor Sfinților (prima după Rusalii), miercurea și vinerea este dezlegare la pește.

În Săptămâna Luminată și până la Înălțarea Domnului nu se îngenunchează, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni.

Amanet King Onix
Mara Mares_parlamentare 2024
Proaspat Alb
Monumente funerare
Stihl
Go Pro Infrastructure

Vinerea din Săptămâna Luminată este numită Vinerea Izvorului Tămăduirii, când se pomenește una dintre minunile Maicii Domnului.

In Săptămâna Luminată nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice.

(sursa: orthodoxwiki.org, crestinortodox.ro)


Apreciază
Distribuie