Șase oferte pentru construcția tronsonului 2 al Autostrăzii Sibiu-Făgăraș
Au fost depuse șase oferte pentru construcția tronsonului 2 al Autostrăzii Sibiu-Făgăraș, a anunțat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
„Pentru proiectare și execuția celor aproximativ 20 de km ai acestui lot (Avrig-Arpașu de Jos) au depus oferte constructori și asocieri de constructori din Ucraina, Turcia și Italia, dar și ai subsidiarei din România a unei companii din Austria. Câștigătorul contractului va avea la dispoziție maximum 48 de luni (12 proiectare și 36 execuție) și 1,71 miliarde de lei (fără TVA), pentru a finaliza proiectul. Autostrada Sibiu-Făgăraș (68,05 km) este formată din 4 tronsoane și face parte din Intercoridorul Moldova-Transilvania al rețelei de transport european TEN-T Coprehensive. Construcția acestei autostrăzi va fi finanțată din fonduri europene alocate prin Programul Transport”, scrie Sorin Grindeanu pe pagina sa de Facebook.
Cei șase ofertanți:
- Asocierea AUTOMAGISTRAL PIVDEN – ROSTDORSTROY (Ucraina)
- KOLIN INSAAT TURIZM SANAYI VE TICARET A.S. (Turcia)
- MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. (Turcia)
- MAPA INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI (Turcia)
- PORR CONSTRUCT SRL (Romania)
- WEBUILD SPA – MILANO (Italia).
În perioada următoare, Comisia de Evaluare va analiza ofertele în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice.
Tronsonul 2 are o lungime de 19,92 km și o valoare estimată a contractului de 1.713.508.700,36 Lei, fără TVA. Perioada de garanție a lucrărilor va fi de minim 5 ani, aceasta putând fi majorată de ofertanți până la maxim 10 ani.