Sat lăsat fără ton la telefon de hoţii de cablu
Hoţii de cablu au lăsat fără ton la telefon întregul sat Viştea de Sus. Tâlharii au fost prinşi în flagrant pe câmp, în timp ce tăiau cablurile, în data de 2 decembrie.
După un apel la numărul unic de urgenţă 112, dat de un reprezentant al societăţii de telefonie care şi-a dat seama că defecţiunea nu se datora unei cauze tehnice, poliţia a mers în teren să vadă ce se întâmplă.
Oamenii legii de la Viştea i-au prins pe hoţi chiar când se căzneau să fure cablul.
Din reţeaua aeriană dintre Viştea de Sus şi oraşul Victoria fuseseră tăiaţi 400 de metri liniari de cablu telefonic.
La circa un kilometru de locul din care au fost tăiate liniile se aflau şi tâlharii. Trei bărbaţi de 15, 22 şi 42 de ani tăiau pe camp cablul în bucăţi şi topeau cu ajutorul focului cordonul de protecţie. Ei intenţionau să valorifice materialul rămas la un centru de colectare a fierului vechi, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, cms. şef. Liviu Naghi.
Societatea de telefonie afectată urmează să calculeze valoarea pagubei.
Între timp, hoţii sunt cercetaţi în stare de libertate de poliţişti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi distrugere.
(Cristina Cornilă)