Satul în care nu e permisă asfaltarea

Încălzirea vremii ne îmbie la drumeţii. După posibilităţi, în străinătate, în ţară sau doar prin zona noastră, cu toţii ne dorim să vizităm câte ceva la sfârşit de săptămînă. Aşa că echipa de la ,,Bună Ziua Făgăraş’’ a plecat în excursie la Viscri, satul în care până şi Prinţul Charles al Marii Britanii îşi petrece concediul! O fi ştiind el de ce.

Fără asfalt

Dacă vreţi să ajungeţi la Viscri, traseul este scurt şi simplu: pe Dealul Galaţiului, via Dacia-Buneşti, apoi viraj stânga la ieşirea din Buneşti şi încă 7 kilometri pe drum de ţară. În total 39 de km, o nimica toată pentru o plimbare de week-end. Intrarea în Viscri pe această rută este lipsită de orice însemne ale modernităţii. Nu există covor asfaltic, nu se văd antene de telefonie mobilă şi nu e nici măcar plăcuţă de intrare în sat.

Dar veţi recunoaşte drumul datorită vechilor schele de hamei, dazafectate acum, care se întind între Buneşti şi Viscri. În sat, de asemenea, nici urmă de asfalt.

Am aflat mai târziu că UNESCO le interzice autorităţilor locale să asfalteze străzile pentru a nu se pierde autenticitatea satului străvechi. Locuitorii nu se prea bucură de asta. Dar agro-turismul îşi are sacrificiile lui. Tot la 5-6 case există câte o pensiune, unde de la dormit şi până la hrană totul trebuie să fie bio. Pentru o noapte de cazare în locuinţa vreunui sătean trebuie să plătiţi 10 euro de persoană. Micul dejun costă 5 euro şi mai ales bucureştenii se bucură nevoie mare că mănâncă omletă din ouă de casă, gem făcut în gospodărie fără conservanţi, lapte de la vaca din fundul grădinii sau ceai din frunze culese anul trecut. Prânzul este tot de 10 euro şi, atenţie, toate sumele sunt pentru o singură persoană. Un cuplu cheltuie pe zi 50 de euro pentru cazare şi masă.

La pensiune veţi avea apă curentă de la hidrofor, pentru că nu există alimentare cu apă în sat, însă există canalizare, făcută anul trecut pe banii prinţului Charles.

O noapte în casa lui Charles, 140 de euro

Prinţul Charles a venit prima dată în Viscri în 2002. Văzând ce faimă le aduce moştenitorul tronului Angliei, oamenii – prin Fundaţia ,,Mihai Eminescu Trust’’, pe care însuşi Majestatea Sa a ajuns să o patroneze mai târziu – i-au donat Prinţului o casă în Viscri. A fost a unei săsoaice pe nume Fernolend, care a murit şi n-a avut cui să-i lase ,,moştenirea’’. Fundaţia a renovat-o şi i-a donat-o Prinţului.

Să nu vă imaginaţi casa precum un conac luxos cu domenii vaste. Dimpotrivă: o locuinţă veche văruită ca pe vremuri în vânăt, aflată pe strada principală a satului şi care la prima vedere nu spune nimic, dacă turiştii nu s-ar îngrămădi buluc să o vadă! Prinţul vine de două ori pe an în Viscri şi stă câte o două-trei zile de fiecare dată. Dacă vreţi să dormiţi în casa lui, când acesta nu este aici evident, trebuie să faceţi un sacrificiu financiar considerabil, ţinând cont că o noapte petrecută acolo costă 140 de euro! Cheia casei se poate lua de la doamna Gherda Gherdiceanu care locuişte cam vizavi de casa prinţului, la numărul 22.

După ce Charles (n.r. căruia sătenii îi zic cu mândrie ,,Cearli’’) s-a văzut stăpân peste casa cu pricina şi a mai venit de câteva ori pe aici, mai mulţi englezi i-au urmat exemplul şi şi-au cumpărat case în Viscri. ,,La început saşii îşi vindeau casele cu 10.000 de mărci, apoi i-au convertit în euro şi au tot urcat preţul când au văzut interesul ridicat al străinilor pentru ele, aşa că astăzi o casă ţărănească la noi se vinde cu 25.000 de euro. Să tot fie vreo 15 case cumpărate de englezi până acum”, ne-a mărturisit femeia care prin natura meseriei ei ştie tot ce mişcă în sat şi care este „portarul” cetăţii din Viscri, Sara Dootz.

Saşii, pe cale de dispariţie

După ce am luat primul contact cu spiritul satului ne-am îndreptat spre a doua mare atracţie a satului: biserica-cetate din deal. Noi şi un autocar de… japonezi… da, nu e glumă, turismul în Viscri duminica e ca la Bran! La intrare o bătrânică ne-a întâmpinat povestindu-ne istoria Cetăţii. Sara Dootz este cel mai bun ghid pe care îl poate avea un monument şi povesteşte de fiecare dată ca şi cum o face pentru prima oară, neuitând niciodată amănuntele.

Un singur necaz o macină: saşii sunt pe cale de dispariţie în Viscri: „mai sunt 25 de saşi în sat, 70 de români şi restul de 400 sunt ţigani. Vizavi de Cetatea în care vă aflaţi o femeie de etnie rromă a bătut recordul. La 62 de ani are 9 copii, 38 de nepoţi şi 7 strănepoţi, dar peste doi ani cifrele vor fi altele.” Din cauză că sunt prea puţini saşi nici slujbele la biserica lor nu se mai ţin săptămânal, ci numai la două săptămâni, în biserica din Cetate.

Tot Sara ne-a povestit că biserica a fost construită în anul 1225 şi mai sunt doar două în Transilvania din acea perioadă. Cetatea însă este de secol XV. Printre lucrurile pe care merită să le priveşti cu atenţie în Cetate se numără uşa de la turn veche de 700 de ani şi expunerile de tip muzeal din diverse încăperi ale sale.

Toţi rromii au PFA-uri

Toate casele din sat au un fel de siglă cu coroana regală britanică lipită pe faţadă, pe care e înscris un an. Ni s-a explicat că din cauza acestor restricţii oamenii nu au voie să-şi repare singuri faţadele, porţile, şurile sau grajdurile pentru a nu le moderniza. Atunci apelează la Fundaţia ,,Mihai Eminescu Trust” care repară cu fonduri propri ceea ce se deteriorează prin gopodăriile localnicilor.

Anul în care a fost reparat ceva la casa respectivă este apoi trecut pe faţada casei, pe sigla cu coroana regală. Preşedinta Fundaţiei spune că au fost până acum peste 190 de renovări în Viscri din totalul de 600 de proiecte întocmite de fundaţie pentru toate cele 25 de sate în care activează, majoritatea săseşti.

Renovările se fac cu PFA-urile rromilor, pentru care Fundaţia a făcut cursuri pentru a-i învăţa cum să opereze cu ele. Adică, dacă sunteţi din Viscri şi vi se strică o şură, daţi fuga la Fundaţie, spuneţi necazul, şi Fundaţia vă repară cu rromii din sat ceea ce s-a stricat, însă numai în limitele impuse de UNESCO. Cristina Cornilă