Școala Ovid Densușianu rămâne fără sală de sport și în acest an școlar
foto: arhivă
Legislația restrictivă și neglijența unor angajați ai statului – pe de-o parte – dar și mania contestațiilor depuse de constructori – pe de altă parte – îi lasă, în continuare, fără sală de sport pe elevii care învață la fosta Școală generală nr. 2 din Făgăraș.
Instituția de învățământ a avut în dotare, până în toamna anului 2017, o sală de sport, însă aceasta a fost demolată deoarece era foarte veche iar costurile de renovare ar fi fost mult prea mari (foto sus).
În momentul demolării, autoritățile anunțau că viitoarea sală de sport va fi gata în cel mult șase luni de zile printr-o finanțarea de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI).
După doi ani de zile, nu s-a demarat nicio lucrare iar elevii fac sport în curtea școlii, când permite vremea (vezi aici), sau în sălile de clasă.
Ba mai mult, contractul de proiectare şi asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţia de lucrări pentru viitoarea sală de sport așteaptă acum un verdict din partea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
toate acestea se întâmplă deoarece, după publicarea oficială a procedurii de achiziție și finalizarea etapei de evaluare, procedura a fost contestată, după cum se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Făgăraș.
Termenul de soluționare este de 15 zile, cu posibilitate de prelungire conform legislației în vigoare.
Motivul invocat de cei care contestă procedura de achiziție este faptul că ofertantul câștigător nu a vizitat amplasamentul, conform unei cerințe a documentației de atribuire.
Așa se face că, peste 6,4 milioane de lei stau blocați între instituțiile statului iar sute de elevi și profesorii au de suferit din motive birocratice și chichițe procedurale.