Şcoală profesională de turism

Liceul Tehnologic Dr Ioan Şenchea

Liceul Tehnologic Dr Ioan Şenchea

Peste un an elevii din judeţele Sibiu şi Braşov se vor înghesui la Făgăraş, pentru a se înscrie la nou-înfiinţata şcoală profesională din domeniul turismului. Aceasta va funcţiona din 2014 în cadrul Liceului Tehnologic „Dr. Ioan Şenchea” şi va avea cinci specializări: specialist hotelier, specialist în gastronomie, specialist în gastronomie sistematizată pentru lanţurile de restaurante internaţionale tip fast-food bucătar şi cofetar-patiser. Doi ani vor sta elevii pe băncile şcolii profesionale de la Făgăraş, dar la finalul lor se vor putea angaja în marile lanţuri hoteliere din ţară şi străinătate, în special în ţările vorbitoare de limba germană. Asta, pentru că şcoala profesională va fi realizată cu sprijin nemţesc.

Vineri, 31 mai, Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Şenchea”, a fost vizitat de o delegaţie compusă din reprezentanţi ai Clubului Economic German, ai Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului împreună cu oaspeţi de seamă din Germania, cum ar fi de exemplu directorul Institutului pentru Cercetare a Meseriilor din Berlin sau un consultant care se ocupă de parteneriatele Landului Brandenburg în România.

„La întâlnirea la care au participat directorii liceului împreună cu primarul Sorin Mănduc s-a discutat despre implementarea unui sistem de învătământ profesional dual, bazat pe modelul german (30% teorie, 70% practică). Domeniul abordat va fi turismul, cu scopul de a crea prima şcoală profesională de turism în sistem dual din România”, a anunţat Christian Macedonschi din partea Clubului Economic German.

Christian Macedonchi
Christian Macedonchi

Tot acesta a precizat că implicat în proiect este şi Forumul Democrat al Germanilor din România, care a purtat deja discuţii cu principalele lanţuri hoteliere din Sibiu (Hilton, Continental, Ibis) şi Brasov (Alpin, Sport, Aro Palace, Ramada şi Kronwell) care se confruntă cu problema lipsei personalului calificat şi care au salutat această initiativă.

Ce învaţă elevii

Şcoala profesională care va funcţiona în cadrul Liceului Şenchea va fi structurată pe mai multe domenii distincte: specialist hotelier, specialist în gastronomie specialist în gastronomie sistematizată pentru lanţurile de restaurante internaţionale tip fast-food, bucătar şi cofetar-patiser.
Orice specializare are o durată de 2 ani şi este gratuită pentru cursanţi. Cursurile vor fi în limba română şi se pot înscrie doar cei care au terminat nouă clase.

„Se pot înscrie la această şcoală profesională elevi din judeţele Sibiu şi Braşov, nu numai din Făgăraş. Făgăraşul a fost ales pentru înfiinţarea profesionalei tocmai pe considerentul că se află la jumătatea distanţei între Sibiu şi Braşov. Nemţii au fost foarte impresionaţi de structura liceului nostru şi mi s-au părut extrem de deschişi în a se implica. În sarcina lor cad ariile curiculare pentru toate domeniile precum şi dotarea unei bucătării pentru practică”, spune primarul Făgăraşului.

Monumente funerare
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Reno Depo
Stihl
Stand-up
Mara Mares_parlamentare 2024

Fosta cantină devine bucătărie

Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Şenchea” mai are un atuu pentru care a fost preferat în vederea înfiinţării profesionalei; are spaţii suficiente.
Potrivit directorului Aurel Paler, dacă orele de teorie se vor derula în câteva dintre multele clase ale instituţiei de învăţământ, s-a găsit soluţia şi pentru bucătăria în care învăţăceii vor face o parte din practică: fosta cantină a liceului. Restul practicii s-ar putea desfăşura în bucătăriile marilor hoteluri din cele două judeţe sau în lanţurile de tip fast-food.
Specialişti străni

Forumul Democrat al Germanilor din România se va ocupa de facilitarea parteneriatelor şi de aducerea de specialişti străini cu experienţă. „Sperăm aşadar să existe o colaborare cât mai productivă între: Institutul pentru Cercetare a Meseriilor din Berlin (care se ocupă printre altele de crearea de curricule pentru meseriile noi şi introducerea lor în nomenclator), Ministerul Turismului reprezentat prin Autoritatea Naţională pentru Turism, Ministerul Învăţământului şi mediul privat. Împreună vom munci ca în 2013 să punem la punct curricula, să echipăm laboratoarele cu materialele necesare şi, în septembrie 2014 să începem cu primele patru clase”, mărturiseşte Macedonschi.

Acesta mai spune că în luna iulie se va forma o delegaţie, din care vor face parte edilul Mănduc şi un repezentant al liceului, care vor vizita în Germania, în apropiere de Nurneberg, o şcoală profesională asemănătoare.
În judeţul nostru există deja două şcoli profesionale pe acest model, respectiv Şcoală Profesională Kronstadt la Braşov în înfiinţarea căreia tot nemţii au pus umărul, dar şi Şcoala Profesională Franceză care va funcţiona din această toamnă la Făgăraş, la Colegiul „Aurel Vijoli.”

Formarea profesională şi-a căpătat importanţa ei în timp, pentru faptul că din aproximativ 10 în 10 ani, cerinţele pentru forţa de muncă se schimbă.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie