Scurgeri de acid sulfuric dintr-o cisternă, pe DN 1

Drumul Naţional 1 este blocat, luni dimineaţă, în judeţul Prahova, în zona oraşului Comarnic, după ce dintr-o cisternă au fost semnalate scurgeri de acid sulfuric. Autorităţile din judeţ anunţă că populaţia din zonă este evacuată, potrivit News.ro.

ACTUALIZARE

Circulaţia rutieră în oraşul Comarnic a fost reluată după ce operaţiunea de transvazare a acidului sulfuric s-a finalizat. Poliţia anunţă că echipele de intervenţie desfăşoară în continuare activităţi care pot influenţa fluxul rutier şi face apel către şoferi să dea dovadă de prudenţă şi să respecte indicaţiile agenţilor aflaţi pe teren.  Şi circulaţia feroviară a fost reluată după ce s-a constatat că nu se mai înregistrează scurgeri de substanţă periculoasă.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Proaspat Alb
Demgy
Reno Depo
Stihl
Stefion Trans
Amanet King Onix
Sumi Agro - Zentanil

Drumul Naţional 1 este blocat pe ambele sensuri în zona kilometrului 108+500, acolo unde se află cisterna. La faţa locului a fost chemat echipajul CBRN, care intervine în situaţii de risc chimic, biologic, radiologic sau nuclear.

Specialiştii trebuie să ajungă de la unitatea ISU din Ciolpani, iar până atunci s-a decis evacuarea persoanelor aflate pe o rază de o sută de metri în jurul locului unde se află cisterna şi pe o distanţă de 500 de metri de cisternă în zona de sud-est, pe direcţia în care bate vântul, anunţă reprezentanţii ISU Prahova. Scurgerile de acid sulfuric se produc printr-o vană centrală care nu poate fi oprită, iar ca primă măsură se va încerca obturarea acesteia.

Autorităţile au transmis mesaj Ro Alert populaţiei aflate pe o rază de 2 kilometri în jurul locului în care se află cisterna. Oamenii sunt sfătuiţi ca în următoarele trei ore să stea în case, să închidă ferestrele şi uşile, să astupe gurile de aerisire, să nu folosească sisteme de ventilaţie şi sa nu desfăşoare activităţi în aer liber.

A fost amenajat un dig de nisip pentru a preveni şi absorbi eventualele scurgeri de substanţă. Oficialii prefecturii Prahova anunţă că acidul sulfuric va fi transvazat într-o altă cisternă, estimându-se că operaţiunea va dura aproximativ o oră şi jumătate. Ulterior, finalizării operaţiunii, circulaţia rutieră va fi reluată pe DN 1.

Apreciază
Distribuie