Se banşează casele din Şercaia la reţeaua de apă-canal
În această toamnă la Şercaia începe lucrarea de branşare a gospodăriilor la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare. Până la finele anului, locuitorii care îşi vor plăti branşările vor avea apă curentă la robinete. A durat patru ani până când sistemul de apă şi canal a ajuns să fie funcţional. Edilul este mulţumit că s-a intrat în ultima etapă a investiţiei.
,,Următorul pas este de fapt şi cel mai important pas, pentru că acela se va vedea şi acela va reflecta toată munca noastră de vreo pani ani de zile. Trecem efectiv la branşarea gospodăriilor, în baza solicitărilor pe care locuitorii satului Şercaia le-au făcut către Primărie. Sper ca până la finalul anului, până la sărbători, să aibă apă curentă în gospodării toţi cei care au solicitat să fie branşaţi la reţeaua de apă şi canal”, spune edilul Cristinel Paltin.
Branşarea se face după următoarea procedură: locuitorii se duc şi fac cerere la sediul Primăriei. Muncitorii merg la fiecare acasă şi montează o cutie de branşament, achiziţionată de administraţia locală.
Cutia nu se plăteşte de către proprietarii locuinţelor, în schimb lucrarea de banşare cade în sarcina lor. Cutiile sunt termoizolante şi rezistă până la -30 de grade celius.
Urmează ca Primăria să facă o analiză a costului pe metrul cub de apă.
(Cristina Cornilă)