Se deszăpezeşte pe Transfăgărăşean
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a demarat lucrările de pregătire pentru sezonul de vară pe una dintre cele mai spectaculoase şosele din România – Transfăgărăşean.
Drumarii curăţă cu utilajele specifice tonele de zăpadă care încă acoperă drumul care străbate munţii. În unele zone, stratul de zăpadă depăşeşte 5 m.
Tronsonul Piscu Negru — Bâlea-Cascadă este închis în perioada 1 noiembrie – 1 iulie, pe celelalte porțiuni circulația fiind permisă tot timpul anului. Transfăgărășanul, care asigură legătura între județele Argeș și Sibiu, este închis oficial opt luni pe an, între 1 noiembrie și 1 iulie, pe acest sector de drum.
Transfăgărășeanul a fost construit în urmă cu peste 40 de ani. Șoseaua care face legătura între judeţele Sibiu şi Argeş urcă până la o altitudine de 2.042 de metri în căldarea glaciară Bâlea, fiind al doilea drum din România, ca înălțime, după Transalpina.