Se fură roţile de maşini Volkswagen!
Atenţie şoferi! Se fură roţile maşinilor din oraş! Mai multe autoturisme marca VW au fost lăsate pe butuci de persoane necunoscute până la această oră.
Zonele din oraş în care s-au semnalat cele mai multe furturi sunt străzile Câmpului şi Bulevardul Unirii. Se pare că hoţii au o predispoziţie pentru modelele Volkswagen.
Proprietarii maşinilor nu au ajuns toţi la poliţie să reclamele furturile, însă cu toţii au ajuns la service-urile din oraş.
Unii făgărăşeni au fost lăsaţi fără cauciucuri cu jante cu tot, alţii au fost mai norocoşi şi au observat doar că hoţii au apucat să desfacă numai prezoanele roţilor. Ei şi-au uitat chiar şi un cric sub o maşină, semn că s-au speriat şi au fugit fără să-şi ducă la bun sfârşit furtul.
La mare căutare sunt acum sistemele anti-furt la roţi. Nu este exclus ca făptuitorii să fie din afara oraşului.
(Cristina Cornilă)