Se îngustează trotuarul de pe Bulevard
Zona din centrul oraşului a intrat în şantier. Între intersecţia semaforizată şi sensul giratoriu, pe partea cu societatea Electrica şi Poşta Română, se lucrează la trotuar.
Acesta va fi micşorat la 2,40 lăţime şi va fi acoperit cu pavaj antiderapant. Potrivit primarului Sorin Mănduc actualul pavaj, deosebit de alunecos mai ales iarna, datează din 1980, fiind construit odată cu Bulevardul.
După strâmtarea lui, pe aceeaşi parte cu trotuarul va fi amenajată o parcare de 3,50 m lăţime, pentru că locuitorii din acea parte a Bulevardului n-au parcări în spatele blocului.
Edilul Mănduc mai spune că în această etapă vor fi refăcute şi scările care duc spre societăţile comerciale aflate la parterul acelor blocuri. Trei firme au fost contractate de Primărie pentru lucrările din această zonă centrală.
(Cristina Cornilă)