Sentința în cazul Alinei Bica, desființată. Procesul va fi reluat
Punct și de la capăt. Procesul fostei șefe a DIICOT, Alina Bica, în care a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru favorizarea făptuitorului, va fi reluat.
Completul de 5 judecători a admis în această dimineață solicitarea făcută de Bica și a desființat sentința primită de fosta șefă a DIICOT, în dosarul Tender&Videanu. Decizia este definitivă.
Instanța a anulat formele de executare dispuse în acest caz și apelul va fi rejudecat pe 20 mai 2019. Atât cel prin care făgărășeanca a contestat pedeapsa de patru ani de închisoare, cât și cel al procurorilor DNA, care au solicitat o pedeapsă mai mare pentru ea.
Avocatul Alinei Bica a cerut ieri desființarea sentinței definitive de condamnare a clientei sale și rejudecarea apelului. Concluzii similare a pus și procurorul de ședință.
Solicitarea avocatului a fost făcută în baza deciziei CCR privind constituirea completurilor de 5 judecători, printr-o contestație în anulare, cale extraordinară de atac. Aceasta a fost admisă ca urmare a deciziei de anul trecut a Curții Constituționale, potrivit căreia instanța supremă a încălcat legea fundamentală atunci când, timp de mai mulți ani, a decis să tragă la sorți doar 4 dintre cei 5 magistrați care formau completurile de 5 judecători care dispuneau hotărârile definitive în dosarele de mare corupție. Sentința definitivă în cazul făgărășencei a fost dată în iunie 2018 de un complet de 5 judecători, cu o majoritate de 4-1.
În cazul apelului făcut de Alina Bica și DNA se va pronunța un complet de 5 judecători.
surse: Digi24.ro și ziare.com