Şi-a dat foc şi a murit incendiat

Un bărbat paralizat din cartierul Galaţi nu a mai putut trăi cu ideea că până la sfârşitul vieţii va depinde de altcineva şi a hotărât să-şi pună capăt zilelor. Gheorghe Cioran avea 51 de ani şi locuia pe strada Prunului din cartierul Galaţi. Anul acesta a paralizat, dar încă nu s-a obişnuit cu neputinţa sa.

A mai încercat de două ori să-şi curme viaţa, dar de fiecare dată a fost salvat. Bărbatul a aşteptat o nouă ocazie de a-şi pune planul în aplicare.

Când soţia şi copiii săi au plecat de acasă, rămas în singurătatea lui, şi-a dat foc. În cele din urmă când mirosul de fum a ajuns în aer, un vecin a pus mâna pe telefon şi a sunat la numărul unic de urgenţă 112.

Go Pro Infrastructure
Monumente funerare
Reno Depo
Florian Shaorma
Stihl
Zambete la cafea - Maria Visu

La faţa locului au ajuns poliţiştii şi un echipaj SMURD. Când a ajuns echipajul SMURD nu se mai putea face nimic. Bărbatul era deja decedat în casă. Avea arsuri de gradul III şi IV pe 80% din suprafaţa corpului, a precizat Dorin Moldovan, comandantul Detaşamentului de Pompieri Făgăraş. Trupul său neînsufleţit şi carbonizat a fost transportat la morga spitalului pentru efectuarea necropsiei.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie