Sibiu. Nereguli în toate taberele şcolare private din județ
Toate cele opt tabere şcolare private din judeţul Sibiu au fost amendate din cauza neregulilor găsite, în urma controalelor efectuate de către instituţiile din subordinea Prefecturii. Au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale în valoare de 59.202 lei,potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt Gabriela Luca, a precizat că au fost sancţionate tabere din staţiunea Păltiniş şi din zonele turistice Avig, Gura Râului şi Cisnădioara. În urma controalelor, inspectorii de sănătate publică au dat două amenzi de 6.000 de lei şi şapte avertismente pentru igienă necorespunzătoare, meniuri alimentare neavizate de către medic şi controlul medical periodic neefectuat de către administratorul unităţii.
Inspectorii de muncă au dat şi ei 43 de avertismente pentru că nu exista „o evidenţă completă a zonelor cu risc ridicat şi specific”, dar şi alte nereguli.
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dat patru amenzi în valoare totală de 29.000 lei şi zece avertismente, după ce au găsit în congelatoare alimente fără etichete, băi şi perne murdare, etc.
Inspectorii DSVSA Sibiu au dat o amendă de 10.000 lei, pentru condiţiile de igienă şi locul de depozitare necorespunzătoare a alimentelor.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu au aplicat nouă amenzi în valoare totală de peste 14.000 lei şi 16 avertismente la taberele şcolare private, unde au constatat că nu exista autorizaţia de securitate la incendiu şi nu s-a verificat periodic instalaţia de detecţie.