Sindicatele din învățământ amenință cu greva generală
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație (FSLE) „SPIRU HARET” amenință că vor declanșa greva generală „dacă actuala guvernare continuă să ignore problemele din educație”, potrivit educatieprivata.ro.
Sindicatele sunt nemulțumite de decizia coaliției de guvernare de a elimina din Proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar articolul care prevede „salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic”, pe care îl consider fundamental. Dacă nu se va reveni asupra deciziei, angajații din educație sunt hotărți să picheteze sediul Guvernului și sediile prefecturilor în lunile martie și aprilie. De asemenea, afirmă că vor mărșălui în București și vor declanșa greva generală în luna mai.
Potrivit comunicatului de presă comun, transpunerea în practică a acestui articol ar însemna ca un profesor debutant să obţină un venit net de aproximativ 3.900 de lei, mai mic decât a multor categorii de salariați cu studii inferioare celor ale cadrelor didactice.
„Prin eliminarea acestui articol înţelegem că în noua lege de salarizare elaborată de către Ministerul Muncii nu se doreşte ca personalului didactic să i se acorde un nivel de salarizare motivant şi în concordanţă cu importanţa activităţii profesionale desfăşurată.
Motivarea resursei umane din învăţământ este condiţia primordială pentru a avea un sistem de educaţie performant în România. Pentru guvernanţi, trebuie să fie un semnal de alarmă serios faptul că în România creşte numărul profesorilor necalificaţi, categorie care nu se regăseşte în nicio ţară membră a UE şi nu numai.
De asemenea, există semnale că actuala coaliţie nu este de acord nici cu un alt articol, extrem de important, din acest proiect de lege, cel conform căruia “Finanţarea cheltuielilor pentru educaţie, la nivelul sistemului naţional de învăţământ, cu toate componentele sale de asigurare a funcţionării, reprezintă anual, minim 15% din cheltuielile bugetului general consolidat.”
Considerăm că eliminarea acestui articol ar fi un semnal clar că se doreşte în continuare menţinerea subfinanţării cronice a educaţiei.
FSLI şi FSE „SPIRU HARET” îşi exprimă, de asemenea, nemulţumirea faţă de nerezolvarea problemelor salariale ale personalului nedidactic, cerinţa fiind aceea ca salariile acestei categorii profesionale să fie majorate la nivelul maxim prevăzut de Legea 153/2017. Reamintim faptul că aceşti salariaţi au venituri, în medie, de aproximativ 2.000 de lei lunar, ceea ce înseamnă că aceşti oameni sunt condamnaţi la sărăcie extremă. Este greu de înţeles de ce Guvernul României amână rezolvarea acestei probleme, având în vedere că impactul bugetar este nesemnificativ.
FSLI şi FSE „SPIRU HARET” cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii la următoarele:
- a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;
- b) identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;
- c) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
- d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
- e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
- f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
- g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
- h) plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;
- i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.”