SRI: Suspecții de trădare au solicitat sprijin de la ofițerii Ambasadei Federației Ruse

foto: profit.ro
Suspecții în dosarul de trădare au ținut legătura cu cei doi diplomați ruși care au fost declarați persona non-grata și expulzați din România, potrivit SRI. Începând cu anul 2023, cele șase persoane reținute au constituit o grupare paramilitară și au derulat acțiuni subversive cu caracter instigator în scopul influențării vieții socio-politice din țara noastră, relatează HotNews.
„În urma acțiunilor specifice ale Serviciului Roman de Informații, în cooperare cu Direcția Generală de Informații a Apărării și cu Direcția Generală de Protecție Internă, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au instrumentat acțiuni care au condus la reținerea, în data de 05.03.2025, a unei grupări de cetățeni români, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trădare”, a transmis SRI într-un comunicat de presă.
Suspecții din dosarul de trădare de țară „au organizat și derulat activități, inclusiv de constituire a unei grupări paramilitare, în vederea afectării ordinii constituționale a României, precum și derulării de acțiuni subversive cu caracter instigator în scopul influențării vieții socio-politice din țara noastră” încă din 2023, potrivit Serviciului Român de Informații.
Cele șase persoane reținute au cerut sprijin din partea unor ofițeri din cadrul Ambasadei Federației Ruse pentru a-și îndeplini obiectivele de a destabiliza țara, potrivit SRI.
„În cadrul aceleiași acțiuni, la propunerea DGIA și SRI, doi diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București au fost declarați persona non grata de către MAE, la data de 05.03.2025, în temeiul art. 9 alin. 1 al Convenției de la Viena din 18.04.1961 privind relațiile diplomatice, ratificată prin Decretul 566/1968. Cei doi diplomați ruși au desfășurat acțiuni de culegere de informații din domenii de interes strategic și au întreprins acțiuni de susținere a demersurilor anticonstituționale ale grupării”, mai arată SRI.
Doi diplomați ruși, expulzați din România
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat cu o zi în urmă declararea persona non grata pe teritoriul României a atașatului militar, aero și naval al Federației Ruse la București, precum și a adjunctului acestuia, potrivit unui comunicat de presă.
La scurt timp după anunțul autorităților Române, Ministerul de Externe de la Moscova, citat de agenția de presă de stat RIA Novosti, a transmis că va riposta față de cele două expulzări, fără a oferi detalii suplimentare.
Cei doi diplomați ruși expulzați sunt atașatului militar, aero și naval, Victor Makovski și de adjunctul acestuia, Evgheni Ignatiev. Cel din urmă apare în stenogramele procurorilor în dosarul în care Călin Georgescu a fost pus sub urmărire penală.
Potrivit stenogramelor prezentate de G4Media, Marian Motocu, un bărbat trimis în judecată pentru pentru propagandă legionară și mesaje antisemite și xenofobe, a sunat la Ambasada Rusiei și cerut legătura cu colonelul Evgheni Ignatiev. Acest apel a venit după ce Motocu a vorbit cu Georgescu, iar candidatul i-a spus „Dacă lucrurile merg bine o să încep în ianuarie. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”.