Străinii plătesc mii de euro pentru un trofeu de capră neagră de la Victoria
Finlandezii vânează capră neagră în Munţii Făgăraş! Organizaţia de vânătoare ,,Şoimul” cu sediul în oraşul Victoria a primit pentru acest sezon o cotă de 15 exemplare de capră neagră care pot fi vânate. Acestea se găsesc pe fondurile cinegetice ,,24 Victoria” şi ,,43 Sâmbăta”.
În Munţii Făgăraş s-a înregistrat şi recordul mondial de 141,10 puncte la capră neagră. Acesta nu a mai fost doborât de 70 de ani. S-a întâmplat în 1934, când un cetăţean german s-a ales cu cel mai valoros trofeu din lume, după ce a împuşcat un exemplar pe Muchia Gârdoman.
Azi pasionaţii se pot întoarce în acelaşi loc în speranţa că vor nimeri un trofeu măcar apropiat ca valoare.
În funcţie de punctajul trofeului, acesta rămâne sau nu la vânătorul său. Dacă trofeul are peste 130 de puncte, vânătorul se alege doar cu mândria, iar statul cu coarnele.
Rezervările pentru vânătoarea de capră neagră s-au încheiat încă din martie. Sezonul s-a deschis la 1 septembrie şi durează până la 15 decembrie. Cei mai mulţi dintre cei care au achitat un avans sunt vânători străini din Finlanda, Austria, Spania sau Germania, explică Ioan Ionescu, şeful organizaţiei de vânătoare.
Trofeele valoroase au o taxă cuprinsă între 2.000-3.000 de euro, în funcţie de punctaj.
(Cristina Cornilă)
E prostie mare sa fie reluata vanatoarea celor mai mari exemplare de capra neagra, doar pt trofeul, de punctaj cat mai mare. Asemenea practica ar trebui sa fie interzisa.