Studenţii pot circula cu trenul până la 30 noiembrie cu legitimațiile vizate anul trecut universitar

foto: FB/ CFR Călători

Studenţii mai pot circula cu trenul până la 30 noiembrie, inclusiv, cu legitimațiile vizate anul trecut universitar. Excepţie fac studenţii pentru care anul 2023-2024 a fost an terminal, care nu mai au aceste facilităţi începând cu 1 octombrie. Abonamentele se pot obține acum și online, potrivit CFR.

După 30 noiembrie 2024, biletele şi abonamentele cu reducere sau gratuite vor putea fi emise doar pe baza legitimaţiei vizate pe anul universitar în curs.

Conform prevederilor legislative în vigoare, acordarea facilităţilor de reducere 90% şi de gratuitate (bilete/ abonamente lunare) în baza legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport, în original, vizată pentru anul universitar 2023-2024 se poate face numai pentru călătoriile care se efectuează până la data de 30 noiembrie 2024, inclusiv.

Excepţie fac studenţii din anii terminali pentru care instituţia de învăţământ a scris «an terminal» în dreptul anului universitar 2023-2024 şi care nu mai beneficiază de facilităţile aferente începând din 1 octombrie 2024.

În ceea ce priveşte studenţii din anul I – până la obţinerea legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport, pot beneficia de facilităţile aferente în baza adeverinţei, în original, emisă pentru anul universitar 2024-2025 de unitatea de învăţământ de apartenenţă, până la 30 noiembrie.

Florian Shaorma
Reno Depo
Royall Security - Craciun 2024
Primaria Mandra - Craciun 2024
Ocolul Padurile Sincii - Craciun 2024
Primaria Sercaia - Craciun 2024
Monumente funerare

Din 1 decembrie, facilităţile acordate studenţilor (inclusiv şi celor din anul I) la călătoria cu trenul (bilete/abonamente lunare) se vor acorda numai în baza legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport vizată pentru anul universitar 2024-2025.

Totodată, aplicaţia de cumpărare bilete online a fost dezvoltată, astfel că începând din 1 octombrie va include şi funcţionalităţile specifice pentru procurarea biletelor/abonamentelor online aferente studenţilor beneficiari de gratuitate. Aceştia trebuie să îşi creeze un cont personal de utilizator, iar după autentificarea pe cont este necesară înregistrarea ca student prin completarea datelor specifice (facultate, serie legitimaţie, etc.), urmând ca în final (după ce datele sunt confirmate de către facultate) să primească pe e-mail ID-ul de student cu care va putea ulterior să îşi procure biletele online.

Cei din anul I pot beneficia de aceste facilităţi pe baza adeverinţei emise pentru anul universitar 2024-2025 de unitatea de învăţământ de apartenenţă, tot până la 30 noiembrie.

CFR Călători aminteşte, în contextul începerii anului universitar 2024/2025, că studenţii în vârstă de până la 30 de ani, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România şi din Academia Română, beneficiază de facilităţi la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a, pe tot parcursul anului calendaristic.


Apreciază
Distribuie