Subvenţii cu probleme din cauza lipsei Registrului agricol

Registrul agricol, valabil din 2015 pentru următorii patru ani, în baza căruia ar trebui acordate subvențiile agricole, nu există nici până acum, deși se depun deja documentațiile pentru plata subvențiilor. Agricultorii atrag atenția că lipsa acestui registru ar putea duce la tragerea la răspundere, în viitor, a tuturor celor care primesc banii de la APIA fără a avea documentul important la dosar.

Depunerea cererilor pentru subvenții și demersurile pentru apariția registrului au urmat o cronologie total diferită față de cea firească. În lipsa registrului, documentele depuse pentru subvenții sunt cele din registrul valabil până anul trecut. Însă, nu există nicio prevedere legală care să menționeze că acestea ar fi valabile.

Trebuia ca, în ordinul de ministru, să se menționeze și că, până apare noul registru, sunt valabile datele din cel vechi.

Mai întâi, pe data de 6 aprilie, s-a dat startul depunerii acestor cereri, care însă ar fi trebuit să includă și fila din registru.

De abia la câteva zile a apărut însă hotărârea Guvernului privind aprobarea registrului agricol pentru perioada 2015 – 2019.

Reno Depo
Florian Shaorma
Proaspat Alb
Monumente funerare
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Zambete la cafea - Maria Visu

Iar ulterior, la mijlocul lui aprilie, a apărut ordinul ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, cu normele tehnice de completare a registrului agricol.

Ambele reglementări sunt însă doar pași preliminari pentru apariția efectivă a registrului pe piață.

Mai trebuie ca, în urma ordinului de ministru, registrul să fie tipărit la Imprimeria Națională. Primăriile îl cumpără, copiază în acesta datele fiecărui fermier în parte, cu toate pământurile pe care le are, intravilan, extravilan, case pe raza Consiliului Local. Fiecare fermier are în acest registru câte o filă cu toate datele completate. Copia acesteia se depune la dosarul pentru subvenții de la APIA.


Apreciază
Distribuie