Tânăr de 19 ani fără permis și băut, prins conducând pe Șoseaua Combinatului

foto: Poliția Română

Un tânăr de 19 ani, fără permis de conducere și băut, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost prins conducând pe Șoseaua Combinatului. Polițiștii din Făgăraș fac cercetări în cadrul unui dosar penal.

Tânărul a fost oprit în trafic miercuri, în jurul orei 09:30.

„În timp ce verificau aspectele de legalitate asupra documentelor, polițiștii au constatat că tânărul de la volan, de 19 ani, nu deține permis de conducere auto. În cadrul controlului efectuat, pentru că au observat indicii specifice, polițiștii l-au testat pe conducătorul auto  din punct de vedere al consumului de alcool și substanțe psihoactive. În continuare, pentru că rezultatele testărilor au indicat o valoare a alcoolemiei de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat și prezența în organism a unei substanțe psihoactive, tânărul a fost condus la o unitate medicală acreditată, unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză de specialitate va stabili, cu certitudine, veridicitatea rezultatelor înregistrate”, potrivit IPJ Brașov.

Amanet King Onix
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Stihl
Reno Depo
Zambete la cafea - Maria Visu

Polițiștii au dispus reținerea tânărului și introducerea sa în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J.,  pentru o perioadă de 24 de ore. Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.


Apreciază
Distribuie