Tânăr din Rupea, în arest după o vânătoare ilegală
Un tânăr de 24 de ani din Rupea a ajuns în arestul IPJ Brașov, după ce ar fi vânat ilegal animale sălbatice. Mai mult, bărbatul ar fi împiedicat doi martori să depună marturie.
Polițiștii Serviciului Ordine Publică împreună cu cei din cadrul Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase au descoperit carcasa eviscerată a unui porc mistreț și două piei de porc mistreț, la o stână din Băile Homorod.
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că proprietarul stânei, deținător legal de permis și două arme de vânatoare, în noaptea de vineri spre sâmbătă ar fi împușcat un porc mistreț. Ulterio, l-a transportat cu un tractor la stână, fara să dețină autorizație de vânătoare.
Pe parcursul verificărilor, bărbatul ar fi încercat să determine doi martori să nu prezinte probe pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt. Acesta a fost reținut pentru 24 ore și a fost introdus în arestul IPJ Brasov. El este cercetat în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj, transportul vanatului dobândit în conditiile art. 42 din Lg. 407/2006 și influențarea declarațiilor, în cadrul dosarului penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecatoria Brașov”, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ, Gabriela Dinu.