Ţara Făgăraşului, reprezentată în capitala Belgiei
Ţara Făgăraşului a fost reprezenată în capitala Belgiei de Ansamblul Mugurii Drăguşului de la Drăguş, folcloriştii Ştefan Ramba din Făgăraş şi Anca Muntean din Cârţişoara şi Maria Aurica Sofonea – preşedinta Asociaţiei Culturale Meşteşuguri Tradiţionale Draguş. Alături de această delegaţie au participat la Bruxelles şi doi reprezentanţi ai administraţiei locale Drăguş, respectiv Cristina Fogoroş şi Cosmin Racu.
În 19 octombrie la Bruxelles a avut loc Festivalul Folcloric Armonia, organizat de Romanian Open Society Abroad (ROSA). Printre folclorişti şi ansambluri din toate colţurile României, s-au numărat şi cei din zona Făgăraşului.
,,Ansamblul Mugurii Drăguşului a oferit publicului o suită de dansuri, formată din brâul de Drăguş, jocul fetelor de Crihalma, jiană, Dăişoară, dans de Someş şi un joc de Făgăraş. Cei doi artişti au avut un program de cântece populare, iar Ştefan Ramba a fost şi premiat cu locul III în cadrul competiţiei de la secţiunea de folclor. În ce o priveşte pe Maria Aurica Sofonea – fiica celebrului cojocar din Drăguş – aceasta a avut un stand de veşminte tradiţionale şi produse făcute în casă, adică de la cojoace şi până la dulceaţă şi vişinată. Invitaţia la prima ediţie a acestui Festival i se datorează”, explică reprezentanta Primăriei Drăguş, Cristina Fogoroş.
Pentru competiţia de folclor, al cărei premiu absolut a fost Trofeul Armonia, au jurizat 5 specialişti în canto, vioară, folclor, trompetă şi pian. Trofeul i-a revenit unei tinere din Hunedoara, pe nume Ana Anuţoiu, iar reprezentantul Ţării Făgăraşului a obţinut premiul III.
La Festival au luat parte artişti şi meşteri din Hunedoara, Bucovina, Maramureş etc. Cei mai mulţi au fost tineri, de altfel şi cei 30 de membri de la ,,Mugurii Drăguşului” nu au mai mult de 25 de ani.
Manifestarea din Belgia a fost finanţată de Ministerul de Externe al României.
(Cristina Cornilă)