Tichetele educaționale de 500 de lei nu vor ajunge la elevi de Crăciun
Tichetele educaționale de 500 de lei nu vor ajunge la elevii defavorizați nici de Crăciun, deși termenul inițial era în octombrie, potrivit OUG nr. 83/2023, informează EduPedu. Ministerul Educației învinovățește Serviciului de Telecomunicați Speciale (STS).
Cardurile educaționale în valoare de 500 de lei nu vor ajunge la beneficiari nici până la Crăciun. De peste o lună, Ministerul Educației a pus la dispoziția Serviciului de Telecomunicați Speciale baza de date din care instituția trebuia să extragă cei aproape 500.000 de beneficiari de tichete educaționale, conform unui răspuns oferit la solicitarea Edupedu.ro. „Ministerul Educației a pus în aplicare toate măsurile ce-i revin,“ potrivit răspunsului primit.
Ministerul Educației arată că în procedura prevăzută de ordonanța de urgență 83/2023 „a asigurat transmiterea securizată din aplicația proprie (SIIIR) către Serviciul de Telecomunicații Speciale a solicitărilor potențialilor destinatari finali, completate până la data de 09.11.2023“. Următorul pas era, potrivit cadrului legislativ, acela prin care „lista destinatarilor finali este transmisă de către Serviciul de Telecomunicații Speciale la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene“, conform răspunsului ME.
EduPedu a solicitat Serviciului de Telecomunicații Speciale un răspuns privind starea acestei liste și clarificări de ce până la 20.12.2023, de la 9.11.2023, de când Ministerul Educației a pus la dispoziție baza de date, nu a fost livrată către MIPE lista aceasta a elevilor beneficiari de 500 de lei prin tichete educaționale. Însă nu ar fi fost dată nici măcar o listă intermediară, procesul de completare fiind unul în curs, încă deschis, pentru beneficiarii care au greșit cererile sau au nevoie de mai multe documente.
Detalii aici.