Tractorist din Voila, prins la volan fără permis de conducere și băut

Un bărbat din Voila este cercetat de polițiști, după ce a fost prins băut și fără permis la volanul unui tractor.

Polițiștii l-au oprit pe o stradă din Voila, marți, în jurul prei 12:30.

„După ce a fost identificat conducătorul acestuia, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitate, polițiști au stabilit faptul că acesta nu este deținător de permis de conducere, iar cu ocazia verificării aspectelor de legalitate ale documentelor s-a constatat și faptul că remorca tractată nu este înmatriculată. Mai mult, la testarea efectuată cu aparatul etilotest, acesta indicat și prezența alcoolui în organismul bărbatului identificat”, potrivit IPJ Brașov.

Primaria Sercaia - Craciun 2024
Proaspat Alb
Dentistry Tour
Amanet King Onix
Reno Depo
Monumente funerare
STI - LMA Craciun 2024
Primaria Mandra - Craciun 2024
Victoria Federal IFN

Bărbatul este cercetat penal pentru săvârșirea a trei infracțiuni, dosarul fiind instrumentat sub îndrumarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Apreciază
Distribuie