Trafic restricţionat pe strada 1 Decembrie

strada 1 Decembrie

Una dintre cele mai aglomerate străzi din oraş este restricţionată traficului în ce priveşte un sens de mers. Este vorba despre strada 1 Decembrie, care devine stradă cu sens unic.

Cum se va circula pe această stradă ne spune şeful Poliţiei Rutiere, scms. Daniel Trâmbiţaş: „Vrem să aducem la cunoştinţa participanţilor la traficul rutier, atât din zona Făgăraş cât şi din zona arondată, despre faptul că începând cu data de 14 februarie pe sectorul de drum al străzii 1 Decembrie, începând de la intersecţia cu strada Mihai Eminescu (punct de reper sinagoga) şi până la intersecţia cu strada George Coşbuc, vor interveni restricţii rutiere. Traficul rutier se va desfăşura în direcţia strada Mihai Eminescu – strada 1 Decembrie – pasarelă.”

Nu numai şoferii care trec pe 1 Decembrie vor fi afectaţi de măsura luată, ci şi proprietarii de maşini. „Deţinătorii de vehicule aflate în parcările laterale, atât pe partea stângă cât şi pe partea dreaptă a acestui sector de drum, sunt obligaţi să respecte indicatoarele rutiere, respectiv obligativitatea virării la stânga sau la dreapta, până la următoarea intersecţie unde pot efectua virajul dorit. Vom desfăşura îndeaproape această desfăşurare a activităţilor şi vă recomandăm să respectaţi indicatoarele rutiere şi daţi curs indicaţiilor agenţilor rutieri care se află în această zonă!” Cristina Cornilă

Proaspat Alb
Zambete la cafea - Maria Visu
Reno Depo
Victoria Federal IFN
Mara Mares_parlamentare 2024

 


Apreciază
Distribuie