Transportatorii de persoane, controlați de Poliție, ITM și RAR

foto: FB/Autogara Codreanu Fagaras

foto cu caracter ilustrativ: FB/Autogara Codreanu Fagaras

Polițiștii din tot județul Brașov vor demara controale ample permanente, pentru verificarea transportatorilor de persoane.

Ordinul a fost dat astăzi de ministrul interimar al Afacerilor Interne, anunță Instituția Prefectului. Acțiunile vizează, în principal, depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, punând în pericol pasagerii.

Mihai Fifor a cerut ca rezultatele și sancțiunile aplicate să fie comunicate public, în mod constant. În controalele din trafic, dar și de la sediile societăților comerciale, sunt vizate atât persoanele fizice neautorizate, cât și firmele care realizează astfel de activități, contra cost, fără licență și autorizație de transport.

Amanet King Onix
Stihl - decembrie
Victoria Federal IFN
Dentistry Tour

Acțiunile vor fi concentrate în special în apropierea zonelor de îmbarcare și debarcare a pasagerilor din stațiile pentru mijloacele de transport în comun, gări, autogări sau pe traseele de deplasare ale acestor autovehicule.

În activități, alături de polițiștii rutieri, de ordine publică, de investigarea criminalității economice și de la transporturi, vor fi angrenați și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.


Apreciază
Distribuie