Un bărbat a murit în urma unui accident feroviar la Dridif
Pompierii au fost chemați în ajutor în dimineața de sâmbătă, 11 mai, în jurul orei 7:30, în urma unui accident feroviar, în care au fost implicate un tren și un autoturism. O persoană in stare inconștientă a ramas încarcerată.
“La fața locului au fost direcționate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic. De asemenea, la locul solicitării s-a deplasat și echipajul Multirisc din cadrul Detașamentului de Pompieri Fagăraș.
S-a acționat pentru extragerea victimei încarcerate dintre fiarele contorsionate ale autoturismului”, a declarat Kinga Bordea, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.
În accident a fost implicat un autoturism, condus de un bărbat, de 32 de ani, din județul Sibiu, care circula către localitatea Cincșor și care a fost surprins și avariat, la trecerea la nivel, de locomotiva unui tren care circula pe ruta Sibiu – București.
În urma impactului conducătorul auto, aflat singur în autovehicul la momentul impactului, a decedat, transmite IPJ Brașov.
Echipaje ale Poliției Rutiere și Serviciului Criminalistic efectuează cercetări în cadrul dosarului de cercetare penală pe care l-au întocmit, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.