Un bărbat din Victoria a dispărut de o lună
Polițiștii din Victoria au fost sesizați sâmbătă, 6 mai, cu privire la faptul că un bărbat a plecat voluntar de la domiciliu, de aproximativ o lună, fără a se cunoaște destinația și fără a mai reveni.
Constantin Stoica, în vârstă de 58 ani, purta, la momentul plecării, o geacă albastră, pantaloni de aceeași culoare și pantofi negri.
Bărbatul are o înălțime de aproximativ 1,75 m, 80 de kg., ten măsliniu.
Se pare că persoana căutată obișnuiește să își petreacă timpul prin piețe și gări, existând posibilitatea să fie angajată la o stână.
Persoanele care pot furniza informații cu privire la bărbatul în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.