Un brașovean și-a ucis copiii și soția

Crimă multiplă, la Brașov. Un bărbat de 43 de ani și-a omorât soția și cei doi copii, apoi s-a predat la poliție, anunță Digi24.ro.

UPDATE

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că bărbatul, originar din Suceava, a așteptat ca membrii familiei să adoarmă, apoi i-a înjunghiat, potrivit MyTex.ro.

O vecină ar fi auzit aseară țipete în locuința lor, însă nu le-a dat importanță, crezând că se joacă vreun copil.

Incidentul ar fi avut loc imediat după ce bărbatul s-a întors de la Mânăstirea Șinca Veche. Acesta ar fi încercat să se sinucidă înainte de a comite crima îngrozitoare.

Go Pro Infrastructure
Dentistry Tour
Reno Depo
Monumente funerare
Florian Shaorma

ȘTIREA INIȚIALĂ

„Se efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea circumstanțelor efectuării acestor fapte. Bărbatul e în custodia polițiștilor. El s-a prezentat la secție în jurul orei 13:00. S-a constituit un dosar penal pentru omor calificat în acest caz. Bărbatul riscă pedeapsa cu închisoarea”, potrivit purtătorului de cuvânt IPJ Brașov, Gabriela Dinu.

Brașoveanul și-a ucis soția, în vârstă de 42 de ani, și copiii: o adolescentă de 18 ani și un băiat de 13 ani, potrivit aceleiași surse. Ucigașul s-a prezentat la poliție unde și-a recunoscut fapta.


Apreciază
Distribuie