Un tractorist băut a acroşat două maşini parcate
Un viştean băut a avariat la Viştea de Jos două maşini parcate pe stradă, în timp ce se afla la volanul unui tractor cu remorcă. Ghinionul lui: a fost văzut de un localnic, care a sunat la poliţie.
Bărbatul se numeşte T.I., are 62 de ani şi zilele trecute s-a urcat în cabina tractorului într-o stare avansată de ebrietate. Utilajul tracta o remorcă neînmatriculată.
Când a trecut pe strada Oltului din Viştea de Jos nu a mai aproximat distanţa şi a avariat două maşini parcate în faţa caselor, respectiv un VW Passat parcat în faţa imobilului cu nr. 35 şi o Skoda aflată în faţa casei cu nr. 84. Poliţiştii l-au prins în timp ce încă se afla la volan şi l-au invitat să sufle în etilotest.
Aparatul a indicat o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acum, conducătorul auto trebuie să dea socoteală pentru alcoolemie, pentru remorca neînregistrată în trafic şi pentru infracţiunea de distrugere a celor două autovehicule parcate.
foto arhivă
(Cristina Cornilă)