Utilaje pentru întreținerea drumurilor, la Sâmbăta de Sus
Primăria Sâmbătă de Sus vrea să-și mărească parcul auto cu utilaje necesare pentru întreținerea drumurilor comunale atât pentru sezonul de vară, cât și pentru cel de iarnă. În acest sens, autoritățile au depus un proiect cu ajutorul căruia speră să achiziționeze aparate pentru mărunțit resturile lemnoase, dar și utilaje pentru deszăpezit.
Proiectul a fost depus pentru o finanțare nerambursabilă, având însă și o cotă parte de cofinanțare de la bugetul local.
„Am depus primul proiect pe fonduri europene intitulat „Dotare comuna Sâmbăta de Sus cu utilaje pentru întreținere drumuri și acostamente“. Este vorba de un proiect pe GAL în valoare de 15.500 euro finanțare nerambursabilă și 3.621 euro de la bugetul local pentru achiziționarea unor echipamente, respectiv un tocător de crengi și deșeuri lemnoase, un cap de tocare hidraulic pentru buldoexcavator și o lama de nivelat și deszăpezire tip greder.
La acestea se mai adaugă și un burghiu pentru făcut găuri atașat la buldoexcavator și o lamă de cauciuc de rezerva pentru lama de zăpada”, a explicat primarul Nicolae Morariu.
Implementarea proiectului a fost votată de Consiliul Local Sâmbăta de Sus în ședința care s-a desfășurat în data de 2 decembrie.