Vă era dor? Revin ploile pentru câteva zile

Începând de marți, 8 iunie, ora 11, și până vineri, 11 iunie, ora 23, este valabilă o informare meteo de instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial.

Meteorologii au anunțat că vor fi și descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină.

Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, centrul și estul teritoriului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15 – 20 l/mp și, pe arii restrânse, 25 – 50 l/mp.

Mai mult, un cod galben de instabilitate atmosferică este valabil marți, 8 iunie, între orele 11 – 21. În Carpații Meridionali și Orientali, Oltenia, vestul și nordul Munteniei și estul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.

Proaspat Alb
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2024
Amanet King Onix
Primaria Mandra - Craciun 2024
Ocolul Padurile Sincii - Craciun 2024
Dentistry Tour
foto: Administrația Națională de Meteorologie

 

Potrivit specialiștilor Administrației Naționale de Meteorologie, în intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși 25 – 30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi și în restul Munteniei, precum și în Dobrogea și Moldova, dar pentru intervale mai scurte de timp.


Apreciază
Distribuie