Va fi Băsescu suspendat?

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că PSD nu va iniţia acţiunea de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu, arătând că acesta a încălcat Constituţia de foarte multe ori, dar că, potrivit deciziei Curţii Constituţionale, preşedintele poate spune orice, oricând.

Eu ceea ce ştiu e că în Constituţie şi pentru următorii preşedinţi, pentru domnul Antonescu, pentru ceilalţi care vor fi preşedinţi, trebuie să găsim o soluţie ca lucrurile să fie foarte clare şi preşedintele ţării să rămână preşedintele României, al tuturor românilor, să nu mai fie şef de partid”, a spus Ponta.

La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni, după şedinţa USL, că niciunul dintre partidele Uniunii nu şi-a “asumat” să propună tema suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, ca urmare a ieşirii publice legate de Convenţia PDL, motiv pentru care “subiectul nu există”.

Zambete la cafea - Maria Visu
Amanet King Onix
Stand-up
Proaspat Alb
Victoria Federal IFN
Reno Depo
Go Pro Infrastructure
Florian Shaorma
Mara Mares_parlamentare 2024

“Niciunul din partidele componente ale USL nu a introdus, nu a propus, nu a cerut introducerea pe agenda de azi a USL a temei unei eventuale declanşări a procedurii de suspendare a preşedintelui. Declaraţiile care s-au făcut în acest sens sunt declaraţii politice ale unor colegi de-ai noştri, niciun partid nu şi-a asumat o astfel de propunere şi, ca atare, subiectul pentru noi nu există”, a afirmat Antonescu.

Antonescu a reiterat faptul că şeful statului a încălcat “în spirit Constituţia”, dar că “modul în care a făcut-o, momentul în care făcut-o sunt de domeniul comicului”.


Apreciază
Distribuie