Veste bună pentru comuna Ucea: instituțiile de învățământ au intrat în scenariul verde
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Brașov a aprobat miercuri, 28 octombrie, trecerea în „scenariul verde” de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar de pe raza unității administrativ-teritoriale Ucea.
Ca urmare a avizului DSP Brașov, CJSU a adoptat Hotărârea nr. 35/28.10.2020, care prevede:
- Unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza unității administrativ- teritoriale Ucea vor funcționa în „scenariu verde”.
- Conducerea acestor unităţi de învăţământ are obligaţia implementării acţiunilor şi măsurilor de prevenire şi combatere a infectării cu virusul SARS-CoV-2 şi de organizare şi desfăşurare a activităţilor didactice în noul context epidemiologic, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Hotărârea a intrat în vigoare la data emiterii.
Potrivit datelor publicate tot miercuri de DSP Brașov, incidența cumulată pe ultimele 14 zile este de 0,80 în comuna Ucea.