VIDEO | Patru urși, la plimbare pe Transfăgărășean
Turiștii aflați pe cea mai celebră șosea din România au avut parte și de o întâlnire surpriză în după-amiaza de vineri, 14 august. Mai mulți urși și-au făcut simțită prezența, fără să fie deranjați de zgomotul mașinilor care treceau prin zonă.
Prin mesaj RO-Alert, ISU Argeș a semnalat prezența unui pui de urs pe Transfăgărășean, în zona Cetății Poienari. Participanții la trafic au constatat însă cu surprindere că, de fapt, în zonă erau patru urși.
Chiar dacă erau foarte aproape de balustrada care desparte carosabilul de zona verde, animalele păreau mai degrabă curioase decât speriate de autoturisme și vocile oamenilor.