Zăpadă de peste 2,5 metri la Bâlea Lac. Risc de avalanșă!
foto: FB/Transfagarasanul
Temperaturile cresc în Masivul Făgăraș, în acest week-end, iar vremea va deveni mai caldă decât ar fi normal în această perioadă.
Riscul de avalanșe este de gradul 4 din 5, la peste 1.800 de metri, atenționează meteorologii. La altitudini mai mici, riscul este de 3 pe o scară de la 1 la 5, potrivit ANM. Cel mai gros strat de zăpadă din România este la Vâlea Lac și măsoară 259 cm.
La altitudini mai mari de 1800 m, pe fondul încălzirii accentuate a vremii, a temperaturilor ușor pozitive și a insolației, zăpada se va umezi puternic în partea superioară și se va topi, iar apa rezultată se va acumula în pelicule deasupra straturilor mai dure din interior, pelicule peste care, spontan, straturile instabile din partea superioară a stratului vor aluneca cu ușurință (primii 30-50 cm).
În locurile adăpostite sunt depozite însemnate de zăpadă, iar aici riscul este crescut. Chiar și la supraîncărcări slabe se pot declanșa avalanșe de dimensiuni medii, în unele cazuri putând fi angrenate și straturile inferioare cu volume mai importante de zăpadă.
Sub 1800 m, temperaturile diurne vor crește semnificativ, și vor determina umezirea și topirea accelerată a stratului, ducând la declanșarea avalanșelor spontane. Pe pantele mai înclinate și pe văi, unde sunt prezente acumulari însemnate de zăpadă, se vor declanşa spontan curgeri sau avalanşe de dimensiuni mici sau medii, riscul fiind amplificat la supraîncărcări oricât de slabe.