Zilele Cetății Făgăraș, mutate pe Stadionul Municipal. Vama, Andra și Ioana Ignat, capetele de afiș

Zilele Cetății Făgăraș 2019 se vor desfășura anul acesta pe Stadionul Municipal. Cetatea va intra în reabilitare cu fonduri europene, începând cu luna august, după ce Primăria a câștigat un proiect în valoare de 5 milioane de euro.

Zilele Cetății Făgăraș, ajunse la a 12–a ediție, se vor desfășura anul acesta în perioada 15 – 18 august. Având în vedere faptul că Primăria a câștigat un proiect de reabilitare a cetății în valoare de 5.000.000 de euro, care va trebui implementat începând cu luna august, președintele de evenimente al municipiului, Diana Gribincea – Popa, a propus ca Zilele Cetății Făgăraș să aibă loc pe Stadionul Municipal.

În primele două zile, care vor fi dedicate folclorului românesc, pe scena amplasată pe stadionul municipal, vor urca ansambluri de dansuri populare din Făgăraș și Țara Făgărașului, grupuri de copii și cei mai buni interpreți de muzică folclorică locală. Printre aceștia se numără făgărășeanul Mihai Teacă, cel care ne-a reprezentat la concursul de interpretare folclorică „Vedeta populară”, Adina Roșca și Cătălin Doinaș, Ionuț Langa, Nicoleta Voica, Ansamblul folcloric „Voitegeana” din Banat și Ciprian Pop, Ansamblul folcloric Cindrelul „Junii Sibiului”, Orchestra Ansamblului Cindrelul „Junii Sibiului”, Codruța Rodean, Nelu Albu și Ovidiu Homorodean.

Vlăduța Lupău va cânta pe 15 august tuturor sărbătoritelor, cunoscuta ei melodie „Fain îi numele Mărie”. Artiștii vor fi acompaniați de orchestra Casei de Cultură Făgăraș condusă de dirijorul Alexandru Dodos.

În celelalte două zile, care vor fi dedicate muzicii ușoare, vor urca pe scenă artiști și trupe locale, iar capetele de afiș vor fi Trupa VAMA, pentru seara de sâmbăta, și IOANA IGNAT și ANDRA pentru seara de duminică.

Reno Depo
Monumente funerare
Stand-up
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Go Pro Infrastructure
Stihl

Evenimentul se va încheia cu un foc de artificii.

De asemenea, în perioada 15 – 18 august 2019 în parcarea din fața Cetății Făgăraș vor fi prezenți meșteșugarii, scutierii și Calfele și, tot acolo, se va desfășura „Grădinița medievală”.


Apreciază
Distribuie