Ziua Forţelor Terestre
Armata română sărbătoreşte astăzi pe 23 aprilie Ziua Forţelor Terestre, al cărei patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruinţă.
Denumite ca atare sau nu, forţele terestre au fost la români, dintotdeauna, nu numai cea mai numeroasă componentă a oştirii, dar şi singura categorie de forţe capabilă să angajeze, să desfăşoare şi să desăvârşească lupte, bătălii şi operaţii, îndeplinind misiuni deosebit de grele, uneori fără sprijinul celorlalte componente ale armatei, situaţie frecvent întâlnită înainte de primul război mondial.
La Centrul de Infanterie şi Vânători de Munte din Făgăraş a avut loc astăzi de dimineaţă un ceremonial cu prilejul sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre.
(Alexandru Socaciu)